Dragi cetăţeni,
Marcel Adrian GOIA
Oraşul Haţeg, asemenea majorităţii oraşelor din România, a trecut, după 1989, printr-un amplu proces de restructurare şi reorientare, atât în plan economic, cât şi social, care a schimbat semnificativ viaţa locuitorilor săi.
Deşi această tranziţie a fost adesea una dureroasă, comunitatea noastră a reuşit să depăşească momentele critice, să-şi păstreze intactă identitatea, construită pas cu pas în cei aproape 800 de ani de existenţă, şi să privească cu încredere spre viitor. Suntem o cetate a oamenilor ambiţioşi şi inovatori, cu respect pentru valorile tradiţionale, şi în acelaşi timp, deschişi mereu la nou.
Din punct de vedere turistic, zona Haţegului şi a Ţării Haţegului, un “Ardeal în miniatură”, aşa cum a fost descrisă în literatura română de către Ion Pop Reteganul, surprinde într-adevăr prin peisaje deosebite. Şi nu doar atât. Avem biserici medievale, case şi castele, bucătarie locală şi peşteri locuite încă din Paleolitic, zimbri şi chiar dinozauri, care fac din această destinaţie un colţ de Rai.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică va avea drept misiune atât promovarea obiectivelor turistice existente în zonă, cât şi furnizarea de informaţii clare şi concise turiştilor interesaţi, fie prin intermediul instrumentelor de comunicare online, fie la faţa locului, asigurând un flux de informaţii continuu şi actualizat.
Avem locuri şi oameni frumoşi, şi sper ca, pe viitor, să reuşim să atragem cât mai mulţi turişti, pe care să-i convingem să se întoarcă la noi acasă, în Ţara Haţegului.
Cu respect,
REPREZENTANTUL LEGAL AL PROIECTULUI,
Marcel Adrian GOIA